Ziua mondială a scriitorilor

Național 03.03.2020 0 comentarii

În anul 1986, English Pen Club a instituit aniversarea Zilei Mondiale a scriitorilor la data de 3 martie. 

Clubul Internaţional Pen a fost înfiinţat în 1921, la Londra, având ca obiectiv promovarea prieteniei şi sprijinului intelectual printre scriitorii de pe mapamond. Numele asociaţiei face referire la poeţi, eseişti şi romancieri, dar sunt incluşi scriitori ai tuturor formelor literare, jurnalişti şi istorici.

Scriitoarea britanică Catherine Amy Dawson Scott a avut ideea constituirii Clubului alături de primul preşedinte al organizaţiei, John Galsworthy.

Treptat, acest club a evoluat într-o asociaţie mondială a scriitorilor şi jurnaliştilor, fiind cea mai veche organizaţie de apărare a drepturilor omului şi a breslei literare din lume.

Centre PEN au fost înființate în multe ţări, care aderau atât organizatoric, cât si individual, prin numele unor mari autori ai epocii precum: H. G. Wells, Thomas Hardy, W. B. Yeats, Arthur Schnitzler, Gerhardt Hauptmann, Maurice Maetherlink, Knut Hamsun, Romain Rolland, Anatole France, Benedetto Croce, Dîmitri Merejkovsky, Selma Lagerlöf, Thomas Mann, Vicente Blasco Ibanez, Rabindranath Tagore, Robert Frost, potrivit www.penromania.ro.

În 1923 a fost creat PEN Clubul Român şi a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu, conform penromania.ro. Printre membrii clubului s-au numărat de-a lungul timpului scriitori precum Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pi... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine