Stire 13.10.2023 ⋅ 0 comentarii
Primăria Municipiului Arad anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ, începând de vineri, 13 octombrie 2023: Proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 379/2023 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024 – iniţiativa primarului.
Conform referatului de specialitate vorbim despre taxa specială pentru utilizarea gardurilor de protecție, indicatoarelor rutiere și a balizelor Direcției Generale Poliția Locală Arad în cuantum de 5,00 lei/zi/indicator, gard, baliză.Taxa se datorează la lucrări proprii ale persoanelor fizice sau juridice în/pe carosabil şi trotuare, precum și alte activități care se desfășoară pe drumul public și implică aglomerări de personae: evenimente culturale, concerte în aer liber, competiții și activități sportive, organizări de prezentări etc.
„Proiectul de hotărâre se referă la completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 379/26.07.2023, după cum urmează: La Art.I, după pct.11, se introduce pct.12 cu următorul cuprins: ”La nr.crt. 2 din tabelul Anexei nr.15 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 596/ 2021, se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: Taxa specială nu se datorează de către instituţiile sau unităţile care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice.”
Documentaţia poate fi consultată: pe pagina de internet a instituţiei, accesând acest link, la sediul instituţiei, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 16:00, joi între orele 08:30 - 17:30, vineri între orele 08:30 - 13:30. Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul Relaţii cu Publicul al instituţiei.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 25 10 2023 prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituţiei, la acest link, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: dezbaterepublica@primariaarad.ro sau prin poştă, pe adresa Primăriei Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 75.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, aici.
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris. Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 25 10 2023”, susţin reprezentanţii Primăriei.
Sursa: ARQ