Cinci muncitori la negru s-au transformat în amenzi de 100.000 de lei pentru firmele de construcţii prinse în FLAGRANT

Stire 19.06.2023 0 comentarii


Deşi munca la negru este mult mai aspru sancţionată ca în trecut mai sunt patroni cărora nu le pasă şi sunt gata să rişte pentru a câştiga în plus. În aceste condiţii, o acţiune de control a Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad s-a soldat cu depistarea cinci muncitori care lucrau în construcţii fără acte, patru la aceeaşi firmă. Totul s-a soldat cu amenzi în valoare de 100.000 de lei.

„În perioada 08 – 15 iunie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat acțiuni de verificare la angajatorii care desfășoară activități în domeniul construcțiilor.

Acțiunea, de tip Campanie națională, a vizat în principal identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și luarea măsurilor care să asigure respectarea de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul construcțiilor a prevederilor legale care reglementează relațiile de muncă.

În cele opt zile, au fost verificați 29 angajatori de pe raza județului Arad, la doi dintre ei fiind depistate persoane care prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă.

În total au fost identificate cinci persoane care lucrau „la negru”, patru dintre acestea la un singur angajator. Valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la 100.000 lei, fiind trasate 48 de măsuri de intrare în legalitate.

Accent a fost pus și pe informarea angajatorilor dar și a lucrătorilor, cu privire la efectele nocive și mai ales consecințele pe care le generează munca fără forme legale, întrucât persoana care lucrează fără a avea încheiat un contract de muncă este lipsită de protecție socială, nu poate să-și revendice drepturile, nu beneficiază de concediu de odihnă, de concediu medical și evident, nu are siguranța plății salariului, plata făcându-se în funcție de bunăvoința angajatorului.

În egală măsură, angajatorul care recurge la utilizarea muncii fără forme legale este lipsit de posibilitatea legală de a-l responsabiliza pe lucrător pentru eventualele prejudicii produse de către acesta și nu mai puțin important, eludarea legii atrage după sine sancțiuni, într-o atare situație, amenda contravențională fiind de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată.

Și în materie de securitate și sănătate în muncă au fost făcute verificări, urmărindu-se și de această dată creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor cu privire la obligativitatea respectării prevederilor legale de protecție a muncii, în special în prevenirea riscului de cădere de la înălțime.

A fost readusă în atenția angajatorilor obligația de a asigura pe șantiere echipamente de muncă corespunzătoare, de a monta sisteme de protecție colectivă (balustrade solide, platforme sau plase de prindere), de a completa și adapta în funcție de evoluția lucrărilor ,,Planul propriu de securitate și sănătate”, lucrătorilor revenindu-le obligația de a folosi echipamentul individual de protecție (bocanci, căști, centuri de ancorare).

De asemenea, angajatorii au fost îndrumați pentru a crea condiții de natură să stimuleze lucrătorii cu privire la participarea cât mai activă la procesul de însușire a legislației specifice domeniului construcții, rezultatul scontat fiind creșterea nivelului de securitate la locul de muncă astfel încât la sfârșitul programului de lucru să nu se înregistreze nici un accident de muncă”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Arad.

Sursa foto: ITM Arad

 

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine