Stire 31.07.2023 ⋅ 0 comentarii
Mii de persoane au luat cu asalt Valea Mureșului, în județul Arad, la unul dintre cele mai colorate și frumoase festivaluri din România: Bulci Fest.
Corturile și rulotele au umplut până la refuz pajiștea de lângă Castelul Mocioni, unde timp de două zile au răsunat sunetele muzicii folk, rock și blues, într-o atmosferă specifică anilor 60 – 70.
S-a cântat și s-a dansat până târziu în noapte, totul încheindu-se cu un foc de tabără la căldura căruia s-a stat, la chitară, până dimineață.
în 28 și 29 iulie, pe scena de la Bulci au urcat Mircea Vintilă, Marius Bațu, Ada Milea & Bobo Burlăcianu, Mircea Bodolan, Florin Chilian, Cătălin Stepa, Adrian Beznă, Jul Baldovin, Daniel Julean & Nicoleta Brola, Cristian Buică, Corso, Ale & Fly, Oliver Goilean, Monica Cojocaru, dar și tinerele speranțe reprezentate de prietenii festivalului.
Cele două zile minunat au fost posibile grație colaborării dintre Primăria Bata, ziarul NewsAr.ro și Laura Flowers, cu sprijinul Selin’s SRL, SC LUAR SRL, Von Meister și Wine Princess.
Măsurile de siguranță au fost asigurate de Poliția Bata și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara.
Sursa: ARQ