Stire 24.05.2023 ⋅ 0 comentarii
În această dimineață, în jurul orei 09:00, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiul Arad, strada Războieni.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul unei încăperi, cu degajări de fum în camerele locuinței.
În interiorul locuinței a fost identificată o victimă, un tânăr în vârstă de 19 ani, care a fost evacuat de către pompieri și preluat de catre echipajul SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale.
În urma evaluării medicale, acesta a fost transportat la spital, fiind conștient, cooperant, prezentând o ușoară intoxicație cu fum.
Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și ventilarea încăperilor casei. După aproximativ 20 de minute incediul a fost lichidat în limitele găsite.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul sau scânteile provenite de la o țigară nestinsă.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, soldate cu pagube materiale și uneori chiar cu pierderi de vieți omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” al judeţului Arad reaminteşte cetăţenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat:
Atunci când stingeţi ţigara, asiguraţi-vă că aţi stins-o cu adevărat, pentru că mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil, generând un incendiu care poate mistui întreaga locuinţă;
Stingeţi ţigara numai în scrumieră. Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
Nu goliţi scrumierele în coșurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde şi provoca un incendiu.
Sursa: ARQ