Stire 27.04.2023 ⋅ 0 comentarii
În perioada 24 - 29 aprilie, inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) desfășoară acţiuni de control operativ la nivel naţional, în scopul reducerii evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu amănuntul și prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care, urmare analizelor de risc efectuate la nivelul instituției pe baza informațiilor deținute, au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare.
Astfel, în primele două zile ale acestei acțiuni, inspectorii DGAF au verificat 378 operatori economici și au aplicat 329 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.647.721 lei, din care amenzi în cuantum de 1.607.000 lei și confiscări în valoare totală estimată de 40.721 lei. Totodată, au fost estimate implicaţii fiscale datorate suplimentar în valoare de 34.865 lei.
Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul ANAF acționează permanent pentru destructurarea lanţurilor tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi pentru reducerea evaziunii fiscale, în vederea atingerii obiectivului strategic de creștere a gradului de conformare voluntară la declarare și plată.
Acțiunile de control vor continua în perioada următoare.
Se recomandă tuturor operatorilor economici să fiscalizeze veniturile obținute din activitățile desfășurate, iar cumpărătorilor să solicite bon fiscal pentru fiecare bun sau serviciu achiziţionat.
Sursa: ARQ