LIMBA CHINEZĂ PENTRU ELEVII ARĂDENI

Stire 16.10.2023 0 comentarii


În cadrul U.V.V.G. Arad funcționează, de mai mulți ani, o clasă Confucius, coordonată de doamna prof. univ. dr. Vanda Stan, prin care elevii și studenții pot studia cultură, civilizație și limba chineză, gratuit. Pe lângă acest proiect, în anul 2020, în Arad a fost înființat și inaugurat, la inițiativa Universității de Vest „Vasile Goldiș”, un Centru de Medicină Tradițională Chineză, în proximitatea Spitalului Județean Arad, care a permis studenților U.V.V.G. să participe la specializări medicale, precum studenților chinezi ai Universității de Medicină Tradițională Zhejiang, să ia parte schimburi de experiență în cadrul a trei ediții Summer Camp.

Începând cu acest an, în cadrul clasei Confucius, două tinere din China, lectori în cadrul Institutului Confucius din cadrul Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, vor îndruma și însoți elevii pe calea descifrării tainelor limbii mandarine. Elevi de gimnaziu și liceu, din mai multe școli arădene, s-au arătat încântați de această oportunitate, de a se înscrie la cursurile de limbă chineză. Urmează a fi demarate și cursuri cu studenții U.V.V.G., care s-au arătat foarte interesați.

Dna prof. univ. dr. Vanda Stan : „Vom anunța, curând, când încep cursurile cu adulții din Arad, având un grup foarte mare, interesat nu doar pentru limba chineză, ci și pentru clase de tai-chi. În același context, va fi reluată activitatea Centrului tradițional de medicină chineză, cu un medic din China. Acest centru este unul din cele 30 aprobate de guvernul chinez, pe plan global, cu donații din partea guvernului chinez, care funcționează în cadrul U.V.V.G.. Așteptăm să revină medicul din China, pacienții îl așteaptă, și în scurt timp, vom relua activitatea și în acest domeniu.”

Video https://www.facebook.com/watch/?v=269089468852894&extid=CL-UNK-UNK-UNK-AN_GK0T-GK1C&ref=sharing


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine