Stire 16.10.2023 ⋅ 0 comentarii
Lucrările la sala de sport de la Seleuş au ajuns pe ultima sută de metri, în momentul de faţă muncitorii lucrând la amenajările exterioare.
„Am început lucrările pentru amenajările exterioare ale sălii de sport din localitatea Seleuș pentru a fi dată în folosință cetățenilor Comunei Seleuș! Dumnezeu să ocrotească comuna noastră!”, anunţă pe Facebook reprezentanţii Primăriei.
Investiţia a fost realizată de Compania Naţională de Investiţii, care a colaborat foarte bine cu autorităţile locale, ceea ce l-a făcut pe primarul Cristian Branc să-i mulumească public directorului general Manuela Pătrăşcoiu. „În mod personal cât și din partea locuitorilor comunei Seleuș doresc să-i mulțumesc doamnei Manuela Pătrășcoiu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții, pentru implicarea și disponibilitatea de care dă dovadă privind toate investițiile cu finanțare guvernamentală din comuna noastră !Dumnezeu să ocrotească comuna Seleuș !”, a scris recent pe Facebook primarul Cristian Branc.
Sursa: ARQ