O femeie de 67 de ani s-a rătăcit pe malul Mureşului, în zona ştrandului (FOTO)

Stire 17.07.2023 0 comentarii


O femeie de 67 de ani, care nu a mai fost de mult în zona ştrandului, s-a rătăcit pe malul Mureşului. A fost găsită de Poliţia Locală, după ce forţele de ordine au fost sesizate de o prietenă cu care trebuia să se întâlnească.

„În data de 16.07.2023, polițiștii locali de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au găsit și condus la locuința acesteia, o femeie în vârstă de 67 de ani, care s-a rătăcit în zona Ștrandului Neptun.

Astfel, în jurul orei 08:30, a fost solicitată de către ISU, prin Dispeceratul DGPL Arad, intervenția polițiștilor locali, în operațiunea de căutare a unei femei, în urma semnalării dispariției acesteia, adresate de către o prietenă cu care ar fi trebuit să se întâlnească.

După mai bine de o oră de căutări, purtându-se convorbiri telefonice repetate atât cu femeia rătăcită cât și cu amica dânsei, polițiștii locali au reușit să localizeze zona unde se afla femeia, după ce au parcurs pe jos aproximativ 2 km pe malul Mureșului. Doamna i-a auzit strigând-o, astfel fiind găsită în spatele unității militare, urcată pe o movilă. C.E.A a comunicat agenților de poliție locală că nu a mai ajuns la întâlnirea cu prietena ei, deoarece s-a rătăcit în zona ștrandului, unde nu mai fusese de ani buni.

La fața locului au sosit și echipaje ale ISU și Poliției Municipiului Arad, femeia fiind condusă ulterior de către polițiștii locali la domiciliul acesteia, neavând nevoie de îngrijiri medicale”, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale.

Sursa foto: Poliţia Locală

 

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine