Recomandările medicilor de la DSP pentru sătenii din zonele afectate de inundații  

Stire 26.06.2023 0 comentarii


Ca urmare a fenomenelor meteorologice actuale și a inundațiilor cauzate de acestea, Direcția de Sănătate Publică Arad vine informații pentru săteni, astfel încât aceştia să nu se îmbolnăvească din cauza apei de băut, care nu mai este potabilă.

Una dintre cele mai serioase consecinţe a inundaţiilor este contaminarea pe scară mare a apei de băut. În aceste condiţii, bolile cu transmitere hidrică, asociate de obicei condiţiilor precare de igienă şi salubritate, pot afecta un număr mare de persoane. Aceste boli sunt febra tifoidă, holera, dizenteria, hepatitele infecţioase şi gastroenteritele.

„După inundaţii este necesară supravegherea tuturor sistemelor publice de aprovizionare cu apă, acordându-se prioritate apei potabile.

Recomandari privind apa pentru băut şi gătit:

Trebuie să utilizați numai apă sigură din punct de vedere al sănătății: apă îmbuteliată, apă fiartă sau apă tratată.

Nu utilizați apă contaminată pentru spălatul vaselor, spălatul pe dinți, spălarea și pregătirea hranei, producerea cuburilor de gheață.

Consumați numai apa îmbuteliată, fiartă sau tratată până cănd sursa dumneavoastră de apă a fost testată, iar apa a fost găsită a fi sigură pentru sănătate.

Fierbeți apa de fântână înainte de a o consuma pentru anihilarea bacteriilor și paraziților. Aduceți apa la fierbere în clocot și mentineți această fierbere pentru trei minute minim.

 De reținut:

 - Urmăriți comunicatele de presă făcute de Direcția de Sănătate Publică Arad.

- Fântânile particulare sau publice care au fost inundate trebuie asanate, dezinfectate și testate după ce apa s-a retras.

- Întrebări legate de modul de testare şi de dezinfecție a fântânilor trebuie adresate Direcției de Sănătate Publică Arad, la nr. de tel – 0257 254 438.

- Dacă credeți ca ați consumat apă contaminată, adresați-vă medicului de familie, unui centru de permanență sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgență – 112”, susţin medicii.

Mai trebuie spus că reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Arad s-au deplasat pe teren în zonele afectate și au informat populația cu privire la măsurile care trebuie luate în caz de inundații.

Sursa foto: ISU Arad


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine