Stire 24.05.2023 ⋅ 0 comentarii
Ne mai despart doar câteva zile de momentul în care se va da startul sezonului estival pe Litoralul Vestului, lacul Ghioroc. Sâmbătă, începând cu ora 14.00, arădenii sunt invitați în cea mai atractivă stațiune turistică de interes local din județul Arad, pentru a participa la evenimentele pregătite iubitorilor de plajă, apă și soare. Și tot sâmbătă, se va prezenta și programul „Turism în Podgoria Miniș-Măderat”, un program pregătit de Consiliul Județean Arad, atât pentru arădeni, cât și pentru turiștii care vin din alte județe sau din afara țării.
După ani de investiții în Podgoria Miniș-Măderat și o colaborare excelentă cu majoritatea primarilor din Podgorie, Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a anunțat un nou proiect consistent în domeniul dezvoltării turismului în zona viticolă a Aradului. „Am început cu Drumul Vinului, un proiect de 60 de milioane de lei, prin care am modernizat drumul județean prin Podgorie. Am continuat cu investiții la Șiria, Ghioroc, Covăsânț, cu drumul județean Arad-Horia-Șiria și Pâncota-Buteni, să realizăm o infrastructură turistică adecvată. Doar în infrastructura rutieră din Podgorie am investit peste 250 de milioane de lei, la care se adaugă investițiile punctuale în dezvoltarea unor obiective turistice. Alte aproximativ 50 de milioane de lei au fost investite de Consiliul Județean Arad în cofinanțarea unor proiecte pentru creșterea calității vieții în localitățile din Podgoria Miniș-Măderat. Deci, dacă tragem linie, suntem la investiții de circa 300 de milioane de lei, ale Consiliului Județean, în Podgoria Miniș-Măderat, în ultimii ani!”, a declarat vicepreședintele CJA.
Acesta a subliniat că, la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, Consiliul Județean Arad va inaugura și „Centrul Național de Informare și Promovare Turistică” de la Ghioroc, construit pe malul lacului, într-o zonă în care a fost extinsă dezvoltarea litoralului. „Am construit și un ponton, iar în perioada sezonului estival vom găzdui diverse manifestări culturale, începând cu un festival de film istoric, ateliere pentru copii, spectacole de muzică. Ne dorim să dezvoltăm aici un centru activ, un spațiu plin de viață, de unde să se organizeze și vizite în Podgorie, pe toată perioada sezonului estival”, a mai precizat Ionel Bulbuc.
Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean, Primăria Ghioroc și Liga Studenților Universității Aurel Vlaicu au pregătit un program divers pentru deschiderea sezonului, sâmbătă după-amiază. Activitățile vor începe la ora 14 cu un program dedicat presei și partenerilor instituționali, urmat de o paradă a ținutelor de plajă și, seara, un program de muzică pe plajă.
La deschiderea evenimentului au fost invitați și operatorii de turism din județul Arad care, la rândul lor, vor fi promotori ai acestei zone minunate, pentru că, la nivelul Consiliului Județean Arad, se dorește prezența a cât mai multor turiști din Arad, din alte județe, dar și din străinătate în toate punctele de atracție ale județului: în Podgorie, pe Valea Mureșului, în municipiu.
Tot sâmbătă, la Ghioroc va fi prezentat programul: „Turism de o zi în Arad”, dedicat atât arădenilor, cât și celor care ajung aici din afara județului. „Vă reamintesc că punem la dispoziția celor interesați, într-o formă organizată, ghidaje gratuite, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, un centru care funcționează în subordinea Consiliului Județean Arad. Încă o precizare importantă: Consiliul Județean Arad investește în turism, modernizăm taberele de la Moneasa și Căsoaia, drumurile de acces spre obiectivele turistice, instituțiile de cultură, dezvoltăm obiective noi în parteneriat cu Centrul Cultural Județean si cu administrațiile locale, fiindcă astfel generăm surse noi de venit în comunitățile din județ, din servicii, o direcție de viitor, care cred că se va dezvolta mult și în județul Arad”, a subliniat Ionel Bulbuc.
Biroul de presă
24.05.2023
Sursa: ARQ