Stire 05.05.2023 ⋅ 0 comentarii
Veste bună pentru peste 10.000 de arădeni din zonă: Consiliul Județean a început astăzi așternerea covorului asfaltic pe cinci kilometri, pe drumul județean Șilindia-Târnova. Este o lucrare complementară proiectului european de reabilitare a drumului Buteni-Pâncota. Astfel, în urma finalizării lucrărilor, tronsonul Buteni-Pâncota va fi un drum modern și sigur pentru trafic, pe toți cei 36,3 kilometri.
„Acest tronson face parte din drumul județean Buteni-Pâncota, reabilitat de Consiliul Județean din fonduri europene. Cei cinci kilometri pe care îi asfaltăm acum nu au fost cuprinși în acest proiect, dar din bugetul propriu aducem și acest tronson la același nivel de modernizare”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Drumul Buteni-Pâncota are lungimea totală de 36,3 km, iar valoarea lucrărilor de reabilitare este de aproximativ 11 milioane de euro. Acest tronson face parte din programul anual de asfaltare a drumurilor județene. Modernizarea drumurilor județene reprezintă un punct strategic în agenda președintelui Consiliului Județean, Iustin Cionca. În prezent, aproximativ 700 de kilometri de drumuri sunt modernizate, în lucru sau în diferite faze de documentație, din totalul de peste 1100 de kilometri de rețea rutieră județeană.
Sursa: ARQ