Primăria anunță că în următoarele patru zile, cele trei puncte anticaniculă din municipiu sunt active. Este vorba despre punctul de prim ajutor de la intrarea în Palatul Administrativ, cel din incinta Catedralei Ortodoxe de la Podgoria și cel de la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”. Ajutorul oferit persoanelor afectate...
Peste 4000 de pacienți au beneficiat de serviciile Laboratorului de Cardiologie Intervențională, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, de la înființarea acestuia, în urmă cu cinci ani, până în prezent. Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat: „Am făcut investiții majore în sistemul de sănătate publică,...
Muzeul Vasile Goldiș din Arad a găzduit încheierea parteneriatului dintre reprezentantele Business Professional Women (BPW) Arad și Republica Moldova. Cluburile, membre ale Federației Internaționale a Femeilor de Afaceri și Profesii se bucură de o colaborare îndelungată, dar legătura lor de suflet a fost oficializată abia acum, la Arad. Bazele...
37 de programe de licență și 30 de master la cele 9 facultăți ale universității arădene de stat. Înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad vor avea loc în perioada 8-24 iulie pentru specializările la care admiterea se va face pe bază de dosar și 8-23 iulie la facultățile...
Sandor Molnar, cunoscut artist vizual din Szeged, conf. univ. dr. al Departamentului de desen si istoria artei Universitatea Szeged, membru al MAOE si al asociatiei Szog-Art, membru al comisiei de arte SZAB va expune la Arad in a doua jumatate a lunii iunie. Suntem onorati si deopotriva incantati sa...
Piesa lui Jez Buttersworth, în traducerea lui Bogdan Budeș, regizată de Horia Suru constituie recenta premieră a Teatrului arădean. Apreciem, dintru început, inițiativa de a se monta o premieră absolută, „The ferryman”, în traducere, barcagiu, cârmaci, luntraș, „operatorul unui feribot”, la câțiva ani după lansarea ei, în aprilie 2017,...
Vești bune din industria hotelieră! Continental Hotels anunță oferte speciale la cazările din hotelurile sale din țară: București, Oradea, Arad, Constanța, Sibiu, Târgu Mureș, Drobeta Turnu Severin și Suceava. Cel mai mare lanț hotelier românesc, Continental Hotels, anunță lansarea campaniei „știupecineva”, o continuare a campaniei de discounturi începută acum patru...
„Nu-l uitaţi pe cel căzut în război, / strigaţi-l din când în când pe nume, / ca şi cum ar fi viu printre noi / şi atunci el va surâde în lume” (Nichita Stănescu) În România, prin Decretul nr. 1913/04.05.1920, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită în...
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări cod galben de caniculă, valabile pentru mai multe județe din țară, scrie realitatea.net. Pe parcursul zilei de luni, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și local în Dobrogea continentală, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, iar maximele se...
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au descoperit, ascunși într-un autoturism condus de un cetățean moldovean, trei cetăţeni din Etiopia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de...
Azi-dimineață, in jurul orei 5:00, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe D.N. 79 (Arad-Oradea), a avut loc un accident mortal. Din primele cercetări, a reieșit că un bărbat de 38 de ani, din județul Bihor, în timp ce se deplasa cu un autoturism, dinspre Oradea...
Ne bucurăm să vă invităm la lansarea volumului „Numele rămâne Arad!” în cadrul „Săptămânii festive a cărții” găzduită de Biblioteca orășenească Mogyoróssy János din Gyula, eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană “A.D.Xenopol” din Arad. Alăturați-vă nouă joi, 20 iunie 2024, la ora 18:00 (ora Europei centrale) la Biblioteca...
Un grup de studenți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad de la Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie și Facultatea Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, însoțiți de Lect. univ. dr. Ștefania Nicoară, au participat la cursul intensiv internațional „Transformare digitală cu accent...
Peste 350 de gimnasti și copii, practicanți ai gimnasticii aerobice de toate nivelele și vârstele, se vor duela pentru un loc fruntaș la Concursul National de Gimnastica Aerobica „CUPA AEROGYM” care se va desfășura sâmbăta și duminică la Sala de Sport a Universității Aurel Vlaicu din Micalaca începând cu...
Condițiile meteorologice din ultima perioadă, caracterizate prin ploi dese și abundente precum și umiditate crescută, sunt favorabile apariției ciupercilor. Astfel, Direcția de Sănătate Publică Arad dorește să ofere populației informații utile cu privire la consumul de ciuperci. „Recoltarea ciupercilor din pădure, în mod neorganizat, sau achiziţionarea de la culegătorii...
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au participat la mai multe activități de formare a preșcolarilor, elevilor de ciclu primar și liceenilor în domeniile circulației rutiere și pietonale, prevenirii consumului de droguri și protecției mediului. „Astfel, agenții de circulație ai Poliției Locale s-au întâlnit cu două...
O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor, persoane juridice, le este solicitată „lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro”. Falsificatorii motivează că „scopul acestei solicitări este de a asigura o...
Pentru a se califica în finala, concurentele trebuie să participe la preselecția proiectului, care va avea loc in data de 20 iunie, în Atrium Mall- parter , programul fiind următorul: Ora 16:00 - Înregistrarea concurentelor ; Ora 18:00 - Începerea probelor selecției. În cadrul evenimentului, tinerele vor trece prin...
Un grup de studenți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad de la Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie și Facultatea Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, însoțiți de Lect. univ. dr. Ștefania Nicoară, au participat la cursul intensiv internațional „Transformare digitală cu accent...
Viena a fost zguduită marți seara de o crimă brutală care a lăsat comunitatea în stare de șoc și groază. O femeie tânără, în vârstă de doar 22 de ani, a fost ucisă cu bestialitate în cartierul Floridsdorf, într-un incident care a declanșat o masivă intervenție a poliției și...