Stire 05.10.2023 ⋅ 0 comentarii
Spună cine ce-o vrea, dar camerele de luat vederi sunt mai tari decât cei care stau de şase, iar supravegherea de la distanţă este peste cea făcută cu ochiul liber. Aceasta pare să fie morala celor întâmplate, ieri seara, pe strada Şezătorii, când o persoană care voia să scape de deşeuri aruncându-le pe domeniul public a fost prinsă de poliţiştii locali.
„În data de 04.10.2023, în jurul orei 20:30, pe strada Șezătorii, un echipaj de ordine publică al poliției locale a surprins o persoană în momentul depozitării ilegale de deșeuri. Locația, cunocută pentru utilizarea sa frecventă în acest scop, era monitorizată de dispecerii DGPL, care au comunicat rapid patrulei contravenția în curs de desfășurare. Ajuns la fața locului în doar câteva minute, echipajul a aplicat amenda în valoare de 600 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCLM nr. 297/2015 privind aprobarea „Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad”. Deșeurile proveneau din costrucții și fuseseră transportate cu ajutorul unei roabe și a unui tomberon, fiind aruncate pe jos, lângă platforma destinată depozitării resturilor menajere, în timp ce membrii familiei contravenientului “supravegheau” atent acțiunea.
Menționăm că potrivit art. 119, lit. j din actului normativ mai sus amintit, cetățenii au obligația menținerii în stare de curățenie a spațiilor în care se face colectarea, precum și a recipientelor în care se depozitează deșeurile municipale”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.
Sursa foto: Poliţia Locală
Sursa: ARQ