Stire 02.08.2023 ⋅ 0 comentarii
Vouchere pentru alimente 2023 - Programul „Sprijin pentru România” se desfășoară în continuare, astfel că beneficiarii vor primi bani pe voucherele pentru alimente.
Având în vedere că tranșa trei a avut loc în luna iunie, românii vor primi în luna august bani pe voucherele de alimente.
Urmează tranșa a patra în această lună, când pe cardurile de alimente ale românilor din categoriile vulnerabile vor intra următorii 250 de lei. Banii pot fi folosiți pentru a cumpăra produse alimentare, dar și pentru a achita mese calde, la restaurant sau în alte locuri care oferă acest tip de servicii.
Vouchere 2023. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a stabilit ca în anul 2023 să se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, o dată la două luni. Banii sunt acordați prin programul „Sprijin pentru România” în șase tranșe egale, a câte 250 de lei fiecare.
Cardurile pentru alimente au fost încărcate cu trei tranșe până acum, ceea ce înseamnă că românii care beneficiază de voucherele sociale 2023 mai au de încasat 750 de lei în alte trei tranșe, până la sfârșitul anului.
Românii care au voucherele pentru alimente trebuie să ştie că există riscul de blocare a tichetelor sociale, în anumite cazuri.
Marcel Boloş anunţă că amenzile în cazul celor care cumpără alcool sau tutun cu voucherele pentru alimente ajung până la 6.500 de lei. De asemenea, aceştia riscă să le fie blocat cardul.
"Se pot aplica amenzile care nu sunt deloc de neglijat, pentru că merg până la 40 de puncte de amendă, undeva în jurul a 6.500 de lei.
Însă, dacă vom vedea că acest fenomen se generalizează, putem introduce şi sancţiuni mai dure.
Dacă vedem că lucrurile iau amploare, atunci probabil că vom modifica Ordonanţa şi pentru cei care sunt în această situaţie le vom retrage cardurile sociale", a anunţat ministrul Marcel Boloș.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ